ZI DECISIVĂ ÎN POLITICA ROMÂNEASCĂ: ÎN PARLAMENT, VOT PE MOȚIUNEA DE CENZURĂ; LA CCR, DISCUȚII PRIVIND UN CONFLICT ÎNTRE PUTERILE STATULUI

0
601

PNL și USR au depus acum o săptămână, la Camera Deputaților, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, după ce acesta a adoptat, în seara zilei de 31 ianuarie, cunoscuta Ordonanță 13 privind modificarea Codurilor Penale. Urmare a protestelor de stradă la care au participat sute de mii de români din țară și diaspora, actul normativ a fost abrogat. Dacă moțiunea de urgență este susținută de parlamentarii PMP, UDMR – prin vocea liderului formațiunii, Kelemen Hunor, va participa la dezbaterea moțiunii, dar nu și la votarea acesteia.

CCRAceeași Ordonanță care a aprins spiritele, ca urmare a modului în care a fost adoptată de Guvernul PSD-ALDE, a generat și alte discuții, de data aceasta la Curtea Constituțională a României, care a înregistrat zilele cererile preşedintelui Klaus Iohannis şi şefei Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, privind constatarea unui conflict între puterile statului. La ședința programată astăzi, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a invitat părţile din dosar: Parlament, Guvern şi CSM, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis. Obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, nu mai este în vigoare după abrogarea Ordonanței, dar sunt de așteptat dezbateri aprinse, întrucât Preşedinţia, CSM, reprezentanţii Guvernului şi cei ai Parlamentului vor încerca să-şi susţină punctul de vedere. Preşedinţia şi CSM susţin că Guvernul Grindeanu şi-a depăşit atribuţiile, deoarece nu există acea situaţie extraordinară de urgenţă pentru a justifica adoptarea acestui act normativ. De cealaltă parte, Parlamentul încearcă să convingă judecătorii CCR că cele două sesizări nu mai au efect şi nici obiect.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here