CONCURS PE REPEDE ÎNAINTE! CAM AȘA S-AR VEDEA EXAMENELE PENTRU ŞEFIA ŞCOLILOR

0
1496

Autor: Mihaela Iordache

    Pentru prima dată în ultimii 8 ani, posturile de director și director adjunct din școli vor fi ocupate prin concurs. Cu toate că cele mai multe cadre didactice salută initiațiva, directorii în funcție spun că între perioada în care a apărut exact metodologia de concurs până la declanșarea efectivă a procedurii, a există o perioadă de timp scurt. Termenele sunt foarte strânse, dat fiind faptul că tot în această perioadă sunt foarte multe activități specifice de începere a anului școlar. rofesorii au fost înștiințați la începutul lunii septembrie că în mai puțin de o lună și jumătate vor trebui să se înscrie si să se pregătească pentru proba scrisă și interviu. Unii au reușit să parcurgă bibliografia pentru examen, alții vor face acest lucru de acum încolo.

  Vicepreședintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar, Ion Popescu, a declarat că Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a revenit la solicitarea de modificare a calendarului de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori. Și Ecaterina Andronescu, șefa Comisiei de Învățământ a Senatului a solicitat amânarea concursului. În ciuda acestor încercări, ministrul Educației, Mircea Dumitru,  a anunțat că nu se va schimba nimic.

   ,,Inițiativa de la Senatul României, de a se introduce ad-hoc un paragraf în lege în așa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor mi se pare, de fapt, o continuare a unei politici de condiționare a școlilor din România și de subordonare a acestor școli unor interese de partide”, ministrul Educatiei, Mircea Dumitru. Pentru a ocupa funcția de director a unui instituții de învățământ preuniversitar, candidații vor da un test grilă, vor susține un interviu și li se va evalua CV-ul. În timpul examenului, profesorii vor fi supravegheați audio și video, întocmai ca la bacalaureat. Rezultatele finale vor fi afișate în intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here