MILITAR CERCETAT PENTRU UN FURT DE LA UN BANCOMAT PRODUS ÎN URMĂ CU APROAPE 3 LUNI

0
1424

Autor: Daniel Țigleanu

      Polițiștii din Vrancea au căutat pentru mai bine de două luni și jumătate o persoană care a furat bani dintr-un bancomat din Focșani. Mai exact, pe 17 iulie, un bărbat necunoscut ar fi furat 500 lei dintr-un bancomat după ce o persoană a efectuat o tranzacție, însă nu a luat suma respectivă din aparat. Aceatsa din urmă s-a dus la un alt bancomat situate la circa 6 metri distanță de celălalt pentru a efectua o nouă tranzacție. În acel moment, păgubitul a constatat că banii i-au fost retrași.

      Pentru a-l prinde polițiștii au făcut public cazul iar capturi cu bărbatul respectiv au ajuns în mediul online și în presă. Astfel s-a reușit identificarea lui. Este vorba despre un military, în vârstă de 44 de ani,  plutonier adjutant la UM 01333 din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani. Bărbatul i-a returnat păgubitului suma furată în speranța că acesta din urmă își va retrage plângerea, fapt ce nu s-a întâmplat. Acum militarul este cercetat pentru furt de către procurorii Parchetului Militar Iași. Totodată, la nivelul unității militare la care este angajat hoțul s-a demarat o anchetă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here