SECȚIE DE ÎNGRIJIRI PALIATIVE ÎNFIINȚATĂ LA SPITALUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT

0
4599

Autor: Mihaela Iordache

      În cadrul unității medicale a fost înființată o secție de îngrijiri paliative, pentru persoanele care suferă de boli incurabile, în faze terminale. Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății „îngrijirea paliativă reprezintă îngrijirea activă şi totală a pacienţilor a căror boală nu mai răspunde la tratament curativ. Controlul durerii şi al altor simptome, asistenţa psihologică, socială şi spirituală au importanţă majoră. Scopul îngrijirii paliative este asigurarea unei cât mai bune calităţi a vieţii pentru bolnavi şi pentru familiile acestora.

   Noua secție este dotată cu 10 paturi, iar pacienții care ajung aici beneficiază de supraveghere continuă și de servicii medicale care să le aline suferințele. Investiția se ridică la aproximativ 50.000 de lei, iar banii necesarii realizării provin din veniturile proprii ale spitalului. ,,De condițiile deosebite din acest compartiment beneficiază din păcate, pacienții cu patologie oncologică, adică cei cu cancere, cu neoplazii care sunt în stadia terminale și pacienții imobilizați la pat după afecțiuni neurologice cu imobilizări prelungite la pat care se apropie la fel de stadiul final” ne-a explicat Felicia Vasile, șeful Secției Paliative a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

     Conducerea unității medicale spune că înființarea acestei secții destinată pacienților cu boli incurabile, în faze terminale, era absolut necesară. ,,Este ceva de care Râmnicul avea nevoie deoarece avem foarte multă adresabilitate. (…) Înseamnă foarte mult și pentru spital, dar înseamnă foarte mult pentru pacienții care se vor interna și vor avea nevoie de această secție” a menționat Adrian Danielescu, managerul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Internarea pacienților în secția de îngrijiri paliative se va face prin programare prealabilă, în ordinea solicitărilor și în urma avizului medical al șefului secției, pe baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie sau specialist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here