CERCETAȚI PENTRU CA AU VÂNDUT ILEGAL TUTUN.VIDEO

0
132

Peste 51 de kilograme de tutun frunze şi mărunţit și dispozitive artizanale, folosite în prelucrarea și mărunțirea tutunului, au fost descoperite și ridicate în urma unor percheziții efectuate ieri de polițiștii de la investigarea criminalității economice din Buzău.

Ieri, 13 martie, în urma administrării materialului probator de către polițiștii de investigarea criminalității economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, într-un dosar penal privind producerea, deţinerea și comercializarea în mod ilicit de produse accizabile, instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui bărbat, din Luciu.

Totodată, față de o femeie, cercetată în aceeași cauză, s-a dispus continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar.

Din cercetări au rezultat indicii că, din anul 2024 și până în prezent, cele două persoane, un bărbat și o femeie, de 61, respectiv 57 de ani, din Luciu, ar fi desfășurat activități directe de producere de țigarete și comercializare a tutunului/produselor din tutun, cu încălcarea normelor prevăzute de Codul Fiscal.

Persoanele ar fi cultivat tutun la domiciliu, fără a fi înregistrate ca și cultivatori de tutun.

Ulterior, ar fi procesat/tocat mecanic tutunul recoltat, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, apoi l-ar fi comercializat, direct de la domiciliu sau prin intermediul unor firme de curierat, către diverse persoane fizice, în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

În cadrul dosarului penal, la data de 12 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții domiciliare în Luciu, județul Buzău.

Perchezițiile s-au desfășurat în baza mandatelor emise de Judecătoria Pogoanele.

Polițiștii au descoperit şi au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 34 de kilograme de tutun ambalat în 420 de pungi pregătite pentru comercializare, 17,5 kilograme de tutun depozitat în 4 saci, precum și dispozitive artizanale folosite la prelucrarea/tocarea tutunului.

În baza mandatelor de aducere emise, persoanele cercetate au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.