ANPC A DISPUS ÎNCHIDEREA CANTINEI DE LA PARLAMENT

0
119

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor  a propus oprirea activităţii pentru o perioadă de cel mult 6 luni pentru restaurantul de la Parlament şi a dat amenzi de 72.000 de lei, în urma neregulilor constatate în control.

Cantina de la Parlament este cunoscută pentru prețurile extrem de mici la mâncarea oferită deputaților și senatorilor.

Principalele nereguli constatate în cadrul controlului au vizat depozitarea produselor alimentare, iar la inspecţia camerei de congelare, s-au identificat produse alimentare care nu respectau lanţul termic, fiind schimbate din refrigerare în congelare, produse cu data limită de consum depăşită.

De asemenea, au fost identificate deficienţe la nivelul spaţiilor frigorifice şi de depozitare. Astfel, spaţiul frigorific destinat băuturilor răcoritoare era folosit pentru depozitarea materiilor prime şi sosurilor, contrar instrucţiunilor producătorilor privind temperatura (0-4 grade C), iar temperatura măsurată era de peste 6 grade C în timp ce spaţiul frigorific de refrigerare a cărnii prezenta temperaturi între 8-11 grade C, mult peste limitele legale.

Pe culoarul de trecere din zona de producţie au fost găsite produse (carne de pui în stare de refrigerare) depozitate la temperatura mediului ambiental.

În plus, au fost constatate probleme de igienă şi întreţinere în condiţiile în care pavimentul unităţii prezenta fisuri şi ciobituri, gura de scurgere era descoperită, neigienizată, cu prezenţa insectelor vii (gândaci de bucătărie), hota unităţii acumula masiv grăsime arsă şi impurităţi iar sistemul de ventilaţie era murdar. Lada congelator prezenta acumulări masive de gheaţă pe pereţi şi impurităţi, iar chederele erau neigienizate şi deteriorate.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au mai găsit ustensilele utilizate în procesul de producţie uzate şi neprofesionale şi tăvi de coacere care prezentau semne avansate de arsuri.

În aceste condiţii, s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.000 lei, a fost propusă măsura de oprire a activităţii până la 6 luni şi s-a dispus retragerea de pe piaţă a 286 kg de produse alimentare, în valoare de 15.070 lei, care nu respectau condiţiile de siguranţă alimentară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.