Guvernul a amânat până la sfârşitul acestui an aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor din sistemul public aflaţi la vârsta pensionării. După adoptarea ordonanţei de urgenţă cu noile prevederi, au fost lansate mai multe semnale privind riscul ca în şcoli sau în spitale să apară o lipsă acută de profesori sau de personal medical, astfel că Executivul a aprobat ieri o nouă ordonanţă care stabileşte că angajaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare sau pentru care a fost emisă decizie de pensionare, îşi vor putea continua activitatea până pe 31 decembrie.
În acest interval, autorităţile publice trebuie să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor respective. Aceste măsuri au fost luate în scopul desfăşurării fără sincope a activităţii în domenii precum: sănătate, educaţie sau asistenţă socială,