ILIE STAN, NOUL ANTRENOR AL GLORIEI BUZĂU

0
259

Gloria Buzău are un nou nou antrenor. La scurt timp după despărțirea de Eugen Neagoe, șefii din Crâng au demarat negocierile cu buzoianul Ilie Stan, iar miercuri cele două părți au bătut palma. Stan revine pe banca echipei buzoiene, după mandatul din 2019-2021 și va avea o misiune extrem de grea: salvarea de la retrogradare.

Alegerea lui Ilie Stan era, de altfel, anticipată de jurnaliștii sportivi, care au vehiculat încă de la început numele său, dar și pe cel al lui Dorinel Munteanu. Variantele Emil Săndoi și Ilie Poenaru, oferite la un moment dat, n-au fost nici măcar pe lista scurtă a conducerii din Crâng.

Zilele trecute, Ilie Stan își exprimase disponibilitatea de a conduce banca tehnică a Gloriei, în acest play-out, având în vedere că este buzoian, însă preciza că nu a fost contactat de către nimeni din club.

Cel mai probabil, instalarea lui Ilie Stan va fi una provizorie, până la finalul acestui sezon, iar salariul său nu va fi unul foarte mare. În schimb, cu siguranță va exista o primă de obiectiv destul de generoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.