Ministerul Educației și Cercetării a publicat, miercuri, mai multe informații pentru redactarea lucrărilor scrise adresate elevilor de clasa a VIII-a care vor susține simularea Evaluării naționale.
Potrivit sursei citate, elevii vor avea voie la proba de Limba și literatura română și/sau maternă să sublinieze pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
De asemenea, la figurile de la proba de Matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
Tot la Matematică, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.
Un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. Dacă elevul revine asupra răspunsului selectat/încercuit inițial și consideră ca fiind corectă o altă variantă, aceasta va fi scrisă în rubrica/celula dedicată punctajului atribuit itemului, aflată lângă zona cu cele patru variante de răspuns.
Pe 17 martie va fi susținută proba la Limba și Literatura română din cadrul simulării Evaluării naționale, pe 18 martie – proba la Matematică, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 19 martie proba la Limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 31 martie.