CASA VERGU MĂNĂILĂ, DE PE STRADA RĂZBOIENI, MUNICIPIUL BUZĂU, VA FI REABILITATĂ

0
2666

Autor: Tatiana Botiță

      Cel mai vechi imobil din Buzău, Casa Vergu Mănăilă, atestată documentar în 1794, se află pe strada Războieni şi adăpostește o colecție de etnografie și artă populară. Exponatele au fost însă mutate de mai mult timp în subsolul conacului boieresc pentru a nu fi afectate de ploaia care se infiltrează prin acoperiș. Această colecţie  adăpostită în cea mai veche casă din oraş a aparţinut familiilor Vergu şi Mănăilă, personalităţi ale târgului la sfârşitul secolului al XVIII-lea. ,,Casa Vergu Mănăilă trebuie reabilitată. Se fac lucrări de reabilitare pentru că erau necesare. De această problemă se ocupă cei de la Muzeul Județean” a anunțat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

       Clădirea va fi renovată cu fonduri de la Consiliul Județean Buzău. Lucrările vor demara în perioada următoare și se vor întinde pe parcursul a câteva luni, timp în care expoziția va fi închisă vizitatorilor. ,,Este vorba despre aproximativ 90.000 de lei și le mai trebuiau de au rectificat încă 36.000 de lei și într-o perioadă destul de scurtă și această clădire va redată la parametric optima dacă vreți, actului cultural” a explicat Neagu. Casa ,,Vergu-Mănăilă” a fost naţionalizată în 1948. Ajunsă în paragină, clădirea a fost reconstruită ulterior în perioada 1971-1974, pe vechea fundaţie. Ca stil arhitectural, clădirea îmbină stilul vechi, popular, cu cel brâncovenesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here