Un nou fenomen îngrijorător se conturează în Buzău. Tot mai multe gospodării, în special din zona de munte a județului, sunt atacate de lupi. Dovadă că în luna ianuarie a acestui an, Agenția pentru Protecția Mediului Buzău a înregistat 5 atacuri ale lupilor și doar 2 atacuri ale urșilor. Comisiile de evaluare a pagubelor produse ca urmare a acestor atacuri au decis acordarea de despăgubiri în valoare totală de peste 9.000 de lei gospodarilor care au rămas fără animalele omorâte de fiarele sălbatice.
Confruntați mai nou cu acest fenomen, primarii localităților buzoiene din zona de munte consideră că în cazul lupilor ar trebui luate aceleași măsuri de prevenție a atacurilor ca și în cazul urșilor pentru care au fost aprobate cote de recoltare.