SANCȚIUNI PENTRU FIRMELE CARE NU AU DESZĂPEZIT DRUMURILE

0
265

Ninge neîncetat de ieri, la Buzău, iar stratul de zăpadă s-a așternut destul de consistent. Este și motivul pentru care  prefectul județului, Daniel Țiclea a verificat, aseară, în teren, cât de eficient acționează firmele care se ocupă de deszăpezirea drumurilor. Concluzia reprezentantului Guvernului este cât se poate de dură: tabloul arată ,,întocmai nepăsarea și neprofesionalismul” societăților plătite să curețe șoselele de zăpadă. Un exemplu sunt mai multe drumuri județene din zona municipiului Râmnicu Sărat, acolo unde contractul de deszăpezire a fost câștigat de firma Alkaron. Potrivit prefectului, mașinile de deszăpezire stăteau „la odihnă” în garaj, la ceas de noapte, în timp ce zăpada era neatinsă pe șosea.

O situație trasă la indigo a fost semnalată și pe Drumul Județean 203 H, unde aceeași firmă ar fi trebuit să intervină pentru a împrăștia material antiderapant, dat fiind că în zonă ningea de câteva ore.

În acest context, prefectul Daniel Țiclea a avertizat că va fi neiertător cu cei care nu își fac treaba și va cere măsuri ferme împotriva firmelor care nu respectă contractele pe care le-au câștigat.  Verificările vor continua, iar sancțiunile vor fi aplicate fără ezitare. Firmele care se ocupă de deszăpezirea drumurilor județene sunt desemnate de Consiliul Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.