Taberele școlare din județul Buzău ar putea fi redeschise. Acesta lucru va fi posibil, după ce, din vară, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, instituția care administrează taberele, va trece din subordinea Ministerului Sporturilor la Consiliul Județean Buzău. Imediat după preluare, Consiliul Județean își dorește să investească în taberele școlare, pentru a le putea redeschide.
În urmă cu ani buni, taberele școlare din județul Buzău, de la Poiana Pinului și de la Arbănași, primeau, pe timpul vacanței de vară, sute de copii. În lipsa investițiilor, clădirile s-au deteriorat, astfel că, într-un final, obiectivele au fost închise din cauza condițiilor improprii. Taberele au mai fost folosite doar pe timpul pandemiei, ca centre de carantină pentru bolnavii de Covid.