TÂNĂR DE 19 ANI DIN LOPĂTARI, JUDEȚUL BUZĂU REȚINUT PENTRU ȘANTAJ

0
2547

Autor: Newss.ro

      În cursul lunii iulie 2016, tânărul, prin folosirea unui pseudonim,  s-a împrietenit pe un site de socializare cu o buzoiancă de 18 ani. O perioadă de timp, cei doi au purtat convorbiri și în mai multe ocazii, tânăra i-a trimis acestuia poze cu ea, în ipostaze indecente. Cum aceasta a refuzat să-i mai trimită astfel de fotografii, în perioada 11–17  august 2016, tânărul a șantajat-o spunând că dacă nu întreține cu el raporturi sexuale, atunci va face publice pozele respective.

       Buzoianca s-a dus la poliție iar, pe 12 august a făcut o plângere pe numele tânărului. În urma investigațiilor polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au reușit identificarea persoanei în cauză, un buzoian în vârstă de 19 ani, din comuna Lopătari, devenind principalul suspect al infracțiunii de șantaj. Totodată, acestuia i s-a întocmit dosar penal, iar în urma efectuării unei percheziții domiciliare, a fost identificat și ridicat în vederea cercetărilor telefonul mobil folosit la comiterea infracțiunii.

      ,,În temeiul probatoriului administrat, față de tânărul buzoian a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și totodată a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată, în vederea arestării preventive” se menționează în comunicatul IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here