POLIȚIȘTI BUZOIENI PREMIAȚI

0
295

Debut de an surprinzător pentru doi polițiști buzoieni. Pentru activitatea desfășurată anul trecut, ei au fost răsplătiți de către conducerea Poliției Române cu distincții speciale pentru merite deosebite.

Este vorba despre comisarul șef Dragoș Neagu, șeful Biroului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău  și despre subcomisarul Gabriel Posea, șeful Secției de poliție rurală Cislău.

Premierea celor doi polițiști a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, iar diplomele și distincțiile au fost înmânate de șeful instituției, comisarul șef Ștefan Doloiu.

Comisarul șef Dragoș Neagu s-a remarcat, anul trecut, în cadrul  operațiunii ,,Ghost Guns”, declanșată împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. –Ploiești, și care a vizat traficul cu arme ilegale.

La rândul său, în vara anului trecut, subcomisarul Gabriel Posea a reușit să convingă o femeie de 67 de ani, din Pătârlagele, să nu se arunce în gol de pe o stâncă. Negocierile, încheiate cu salvarea bătrânei, au durat 17 ore.

Pe 25 martie, de Ziua Poliției Române, în cadrul ceremoniei dedicată acestui eveniment, cei doi buzoieni vor primi distincția de „Polițistul Anului 2024”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.