Gloria Buzău a pierdut primul meci oficial al anului, în urma a două decizii venite din camera VAR. Buzoianii au fost învinși cu 2-1, de Universitatea Cluj, după ce au condus aproape tot meciul.
Formația din Crâng a fost echipa mai bună în prima repriză, deschizând scorul în minutul 35, prin Ricardo Matos. Același portughez mai ratase o altă mare ocazie în minutul 5, când a reluat, cu capul, din șase metri, peste poartă. Și celălalt portughez al Gloriei, Tavares, putea majora diferența cu patru minute înainte de pauză, dar a șutat puțin pe lângă.
În partea a doua, Ioan Ovidiu Sabău a aruncat în teren toți oamenii de atac, iar Gloria s-a mulțumit să conserve rezultatul. Clujenii au dominat mai tot timpul, în timp ce buzoienii n-au reușit să speculeze spațiile lăsate libere de gazde. În minutul 83, când se părea că echipa buzoiană va pleca cu toate cele trei puncte de la Cluj, arbitrul George Roman a dictat penalty, după o semnalizare VAR, în urma unui fault comis în suprafața de pedeapsă de Cestor. Nistor a transformat fără emoții.
În minutul 90, tot după consultarea VAR, U Cluj a primit o nouă lovitură de la 11 metri, după un așa-zis fault în careu. Tot Nistor a executat și a înscris fără probleme.
S-a încheiat 2-1 pentru U Cluj, după două penalty-uri dictate cu aportul camerei VAR, iar Gloria a rămas pe ultimul loc, cu 16 puncte.