Avem printre cei mai mulți doctori tineri în spitale, potrivit celor mai recente date Eurostat.
Țara noastră se situează pe locul al doilea în acest clasament, cu un procent de peste 34% de cadre medicale cu vârsta până în 35 de ani.
Managerii spun că tinerii rămân să profeseze în țară, atrași de domeniile noi.
În ultimul deceniu, aproape 22.000 de medici și-au declarat intenția de a pleca din țară, potrivit Colegiului Medicilor.
Potrivit Institutului Național de Statistică, avem aproape 73.000 de medici în toată țara, un număr dublu față de anii ’90. Iar în ceea ce privește numărul doctorilor cu vârsta sub 35 de ani, cel mai recent raport Eurostat pune România pe locul al doilea, după Malta, în Uniunea Europeană.
Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a crescut rata de școlarizare în universități și foarte mult numărul de medici rezidenți. Ca urmare, avem în momentul de față 21.000 de medici rezidenți.
La polul opus, în Italia, Ungaria și Estonia, personalul este cel mai îmbătrânit. Aici aproape un sfert dintre cei care încă profesează au peste 65 de ani.