PRIMA EMISIUNE DE TITLURI DE STAT „TEZAUR”, DIN ACEST AN, ARE DOBÂNZI RECORD

0
163

Statul vrea să facă rapid rost de bani și se împrumută, din nou, de la populație. De astăzi, Ministerul de Finanțe începe un nou program prin care pune în vânzare titluri de stat de un leu, fiecare.

Cei care au economii și vor să învestească primesc dobânzi de peste 7% pe an, mult mai mari decât la bănci.

Pentru aceste titluri NU există o sumă minimă pentru a investi, iar dobânzile oferite în acest an sunt unele record. Așadar, dacă aveți niște economii și vreți să puneți banii deoparte, pentru un an – o să primiți o dobândă de 7%, pentru trei ani – dobânda este de 7,5%, iar pentru cinci ani ajunge la 7,8%. Este o investiție considerată fără riscuri, iar veniturile obținute nu vor fi impozitate.

De exemplu, dacă investiţi 10.000 de lei în titlurile de stat Tezaur, după un an o să câştigaţi 700 de lei. Pentru aceeași sumă, dar la cea mai mare dobândă, venitul suplimentar ajunge la aproximativ 4.000 de lei.

Comparativ cu depozitele care pot fi făcute rapid în aplicația bancară instalată pe telefon, titlurile de stat pot fi cumpărate online doar dacă aveți cont personal pe site-ul ANAF. Altfel, trebuie să mergeţi la sediile Trezoreriei Statului sau la oficiile poștale.

Ministerul Finanțelor a lansat și un ghid cu informații utile pentru cei care vor să economisească.

Anul trecut, de exemplu, doar pentru programul TEZAUR, în 10 emisiuni derulate, au investit peste 240.000 de persoane, iar suma totală cu care acești oameni au împrumutat statul a depășit 12 miliarde de lei.

Potrivit datelor de la Finanțe, 2024 s-a încheiat cu un deficit uriaș, de aproximativ 8,7%, iar pentru acest an, ținta este de șapte procente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here