VICTORIE PENTRU GLORIA, ÎN PRIMUL AMICAL AL ANULUI

0
278

Gloria Buzău a câştigat primul meci de pregătire din acest an. Formația din Crâng s-a impus cu 2 la 1, în fața unei echipe din liga a 3-a, din Turcia.

Prima repriză  fost una mai degrabă de încălzire pentru ambele echipe. Turcii au arătat însă mai multă determinare și puteau deschide scorul la un fault al lui Lovric  în propria suprafață de pedeapsă. Arbitrul a arătat penalty, însă a revenit asupra deciziei după o semnalizare a tușierului, care a indicat o poziție afară din joc, în faza premergătoare. Singura ocazie notabilă a buzoienilor i-a aparținut lui Pîrvulescu, la un șut la vârful ierbii, din poziție centrală, la 16 metri de poarta adversă. Balonul a trecut însă pe lângă poarta turcilor.

În repriza secundă, Gloria a fost mai combativă, dar cei care au deschis scorul au fost turcii, din penalty, tot la un fault în careu a lui Lovric. Formația buzoiană a revenit în joc, în minutul 57, prin portughezul Vito. Acesta a profitat de o degajare slabă a portarului turc, a recuperat și a înscris de la 16 metri, în poarta abandonată. După numai 4 minute Gloria a reușit să puncteze din nou după o acțiune pe cont propriu a lui Tavares pe flancul stâng și o altă gafă a turcilor care și-au trimis balonul în propria poartă. Următorul joc de pregătire al Gloriei a fost programat pe 9 ianuarie, împotriva formației Turan Tovuz, locul 3 în prima ligă azeră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here