DEZICIE CONTROVERSATĂ ȘI ILEGALĂ A PRIMĂRIEI BUZĂU

0
2304

 Autor: Newss.ro

     Administrația locală a alocat 80.000 de lei pentru manifestările organizate de Armata Română la Buzău, în condițiile în care Primăria nu poate angaja noi cheltuieli. Decizia de a finanta o structură a Armatei Române, din banii buzoienilor, survine la numai câteva zile după ce administrația locală a refuzat să finanțeze cluburile sportive din municipiu, pe motiv că legea nu permite unei primării să aloce sume, chiar dacă sunt cuprinse în buget, în condițiile în care are arierate sau datorii.

    „Conform art.14 alin.8 din Legea finanţelor publice locale nr.273/2006, ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, NUMAI după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent. Mai clar spus, o primărie cu datorii, cum este şi cazul Primăriei Municipiului Buzău, nu poate angaja noi cheltuieli, chiar dacă ele sunt bugetate, decât după achitarea acelor arierate şi plăţi restante. Prin urmare, nu este vorba de rea voinţă sau nepăsare, ci, pur şi simplu, legea NU permite, dată fiind situaţia financiară a Primăriei, alocarea acelor sume către cluburile sportive” se arată în comunicatul de presă emis de Primăria Buzău.

    Mai mult, la jumătatea lunii iulie, primarul Constantin Toma avertiza cetățenii municipiului că va urma o perioadă foarte grea, cu multe restricții, din cauza datoriilor uriașe acumulate la bugetul local. ,,O parte din buzoienii noștrii vor avea un pic sau puțin mai mult de suferit pentru că suntem obligați să luăm niște măsuri care să ducă la reechilibrarea bugetului municipiului Buzău pentru că în acest moment, din păcate așa cum am mai declarat-o sunt antrenate deja două bugete. Deci dacă vom continua în felul ăsta practice nu mai avem bani nici pentru la anul, nici pentru la sfârșitul acestui an” declara atunci, edilul orașului.

    In ciuda acestor premoniții sumbre, primarul Constantin Toma a găsit totuși 80.000 de lei, bani pe care i-a deturnat de la bugetul alocat Fundației Alexandru Marghiloman, și i-a oferit unei structuri a Armatei Române, Divizia 2 Infanterie ,,Getica” pentru organizarea centenarului Armatei a 2-a. Ceea ce înseamnă, potrivit comunicatului Primăriei Buzău, că administrația locală a alocat ilegal suma de 80.000 de lei, în condițiile în care este copleșită de datorii și arierate. Interesant este că inițiatorul acestei hotărâri, primarul Buzăului, Constantin Toma are legături foarte strânse cu structurile armatei încă din 1997, pe vremea în care în calitatea de patron al Grup Romet era unic furnizor al armatei române pentru instalațiile de potabilizare a apei.

    De asemenea, interesant mai este faptul că în urma unei decizii asemănătoare, care viza finanțarea clubului de handbal masculin Dinamo București cu fonduri de la bugetul județului, fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu a fost anchetat de procurorii D.N.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here