CONTROALE ÎN DEPOZITE DE FRUCTE ȘI LEGUME

0
160

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a făcut controale în 276 de unităţi, inclusiv magazine şi depozite de legume şi fructe, pentru a verifica respectarea condiţiilor de funcţionare şi a normelor de siguranţă alimentară.

Acţiunea a fost efectuată de echipe mixte formate din reprezentanţi ai Serviciilor Control Oficial Siguranţa Alimentelor şi ai Circumscripţiilor Sanitare Veterinare.

Scopul principal al controalelor a fost să se asigure că unităţile respectă cerinţele de igienă şi reglementările legale referitoare la comerţul cu legume şi fructe provenite din Uniunea Europeană şi din ţări terţe.

Potrivit ANSVSA,  au fost identificate mai multe nereguli, printre care:

– spaţii de depozitare igienizate necorespunzător;

– legume şi fructe etichetate incorect;

-fişe de aptitudini neactualizate;

-lipsa măsurilor de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie (DDD);

– comercializarea alimentelor în spaţii neautorizate.

ANSVSA anunţă că, în urma acestor constatări, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 281.200 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here