BANI ALOCAȚI ÎN ULTIMA ȘEDINȚĂ DE GUVERN

0
204

Guvernul a aprobat în şedinţa săptămânală  o finanţare de 5 miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii, direcţionată pentru finalizarea marilor proiecte de infrastructură aflate în derulare. Pe listă se află şantiere de autostrăzi, modernizarea principalelor magistrale feroviare şi definitivarea liniei de metrou până la Aeroportul Otopeni. Au mai fost adoptate noi acte normative care sprijină mediul de afaceri.

Tot în ședința de guvern s-au alocat banii necesari pentru cumpărarea a 600 de ambulanţe noi pentru serviciile medicale de urgenţă din toată ţara, cu scopul de a reduce timpii pe care pacienţii îi aşteaptă până sosesc ambulanţele solicitate.

Şi agricultorii vor primi bani pentru plata facturilor la energie electrică pe care au folosit-o la irigaţiile din acest an.

În următorii trei ani, Guvernul vrea să înfiinţeze 150 de centre de educaţie complementară de tip ludotecă, locuri de joacă pentru copiii după 6 ani din zonele izolate sau defavorizate. Aceste centre vor suplimenta grădiniţele şi creşele care deja există şi vor crea peste 2.900 de noi locuri de muncă.
Au mai fost alocate şi 200 de miloane de lei autorităţilor locale pentru finanţarea serviciilor sociale dedicate persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice şi pentru serviciile de protecţie a copilului.

Guvernul a mai stabilit şi alocarea de fonduri pentru proiectul intitulat „Temelii culturale”, privind reabilitarea şi modernizarea a 14 obiective culturale şi istorice de importanţă naţională şi internaţională.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here