Mănăstirea Curtea de Argeș, un simbol al istoriei și culturii României, va fi restaurată, în totalitate, începând de anul viitor.
Construită în perioada 1515-1517 de către Neagoe Basarab, Mănăstirea Curtea de Argeș este unul dintre cele mai faimoase lăcașuri de cult.
Contractul de finanțare a fost semnat, iar proiectul are o valoare totală de 34 de milioane de lei, dintre care 98% sunt fonduri europene, iar 2% cofinanțarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Este prima restaurare completă a celebrului lăcaș de cult după aproape 140 de ani.
Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea și Regina Elena, precum și Mihai I și Ana.
Legenda spune că Meșterul Manole, încercând să construiască mânăstirea, și lovindu-se de grele obstacole (ceea ce construia ziua se dărâma noaptea), recurge la sacrificiul suprem și își zidește soția, pe Ana, într-unul din zidurile exterioare ale mânăstirii, aceasta fiind singura cale ca edificiul să poată fi ridicat.