REZULTAT BUN PENTRU METALUL

0
250

Un nou rezultat bun pentru Metalul Buzău. Formația din Crâng a încheiat la egalitate, 1-1, meciul din deplasare cu FC Voluntari, o echipă cu pretenții în Liga a 2-a. Metalul ajunge astfel la 9 partide consecutive fără înfrângere, 8 în campionatul Ligii 2 și una în Cupa României.

Încă din startul meciului, FC Voluntari a dat impresia că nu va avea probleme în a obține victoria. Gazdele au început în forță și au reușit să înscrie încă din minutul 13, prin Nicolae Carnat. Tot ilfovenii au fost la cârma jocului și în continuare, iar peste alte 5 minute au mai ratat o ocazie prin Onișa.

Metalul a rezistat până la pauză fără a mai primi vreun gol, iar în partea a doua a meciului a avut o altă prestație. Efortul buzoienilor a fost răsplătit în prelungiri, când a egalat Alberto Olaru. Fostul fundaș al Petrolului a marcat cu un șut din 6 metri, după ce golgheterul Valentin Robu a tras în blocaj în două rânduri la o fază pornită de la un corner.

După această remiză, Metalul Buzău a acumulat 22 de puncte în 15 etape și a coborât o poziție, pe locul 9, fiind devansată cu un punct de CS Afumați. Etapa viitoare joacă pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamț, duminică, de la ora 11:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here