În fiecare an, în preajma zilei de 1 Decembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău desfășoară activități menite să sublinieze importanța unităţii, solidarității, empatiei față de semeni, componente esențiale ale unei conviețuiri sociale în bună rânduială.
Anul acesta, cu sprijinul Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină, polițiștii din Buzău, însoțiți de șeful inspectoratului – comisar șef de poliție Doloiu Ștefan, au optat să marcheze Ziua Națională printr-o acțiune umanitară de donare de sânge.
Ieri, 27 noiembrie, încă de la prima oră, polițiștii din cadrul mai multor structuri ale inspectoratului și-au făcut timp și au donat sânge, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.
Participarea la această acţiune a fost benevolă, poliţiştii înţelegând că în acest mod pot salva viaţa unui copil, a unui părinte, pot salva viaţa victimelor accidentelor de circulaţie ori a altor întâmplări nefericite.
Gestul poliţiştilor buzoieni vine ca un îndemn la adresa comunităţii, de a se alătura cu empatie semenilor aflaţi în nevoie.