O APLICAȚIE MOBILĂ FACILITEAZĂ ACCESUL PACIENȚILOR LA MEDICAMENTE

0
78

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, în parteneriat cu două lanţuri de farmacii, a lansat aplicaţia iMedico.

Astfel, pacienţii au posibilitatea să afle în timp real unde se găsesc medicamentele necesare prin întrebări directe.

Cei care au creat această aplicaţie spun că nu doresc să fie un instrument profund automatizat, ci vor să încurajeze contactul direct între utilizator şi specialist, în cazul acesta, cu farmacistul.

Odată instalată aplicația, pacienții pot căuta toate medicamentele și dispozitivele medicale care sunt în România, printr-o simplă notificare trimisă farmaciilor din proximitatea pacientului, pe o rază de până la 10 km, iar farmaciștii primesc notificarea și răspund cu DA sau NU. Instantaneu, pacientul primește răspuns și astfel va ști în timp real în ce farmacie își găsește medicamentul, care este cea mai apropiată.

Acest proiect este unul pilot, implementat pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android şi curând va fi disponibil şi pentru iOS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here