POMPIERII SUNT PREGĂTIȚI SĂ INTERVINĂ ÎN SITUAȚII SPECIALE, PROVOCATE DE VREME SEVERĂ

0
116
Arhivă

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi al autorităţilor locale din judeţele aflate sub avertizări de fenomene meteorologice periculoase – vânt, ninsori şi viscol puternic.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă informează că potenţialele misiuni de căutare-salvare a persoanelor aflate în dificultate pot fi optim acoperite cu mijloace de mobilitate existente la nivel naţional, iar la nevoie, în zonele afectate de vreme severă, pot fi activate grupele operative şi suplimentate efectivele de personal cu cele aflate în turele libere.

IGSU face şi o serie de recomandări. Evitaţi să porniţi la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informaţi-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, asiguraţi-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă – anvelope, lanţuri antiderapante, lopată, sac cu nisip.

Evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă aminteşte mai multe informaţii despre modul de comportare în cazul producerii situaţiilor de urgenţă se pot obţine prin accesarea platformei naţionale fiipregătit.ro şi prin aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here