O NOUĂ ACȚIUNE DE DONARE DE SÂNGE

0
281

Râmnicenii sunt chemați, marți, 12 noiembrie, la o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei ”Donează sânge, salvează vieți”. Cei care vor să-și ajute semenii aflați în suferință sunt așteptați în intervalul orar 09.00-14.00, în Sala Bibliotecii din incinta Bisericii ”Cuvioasa Parascheva” din Râmnicu Sărat. Acțiunea este organizată de Centrul Județean de Transfuzii Buzău, Protoieria Râmnicu Sărat și Primăria Municipiului Râmnicu Sărat.

Persoanele care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani și 64 de ani.  Donatorii pot beneficia de analize gratuite, o zi liberă de la serviciu, dar și tichete de masă. Centrul Județean de Transfuzii Buzău, Protoieria Râmnicu Sărat și primăria au inițiat frecvent acțiuni pentru ajutorarea semenilor aflați în suferință și care au nevoie de transfuzii de sânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here