STATUL NU MAI DĂ CEI 1400 DE LEI PENTRU PLATA FACTURILOR LA ÎNCĂLZIRE

0
270

În sezonul rece 2024-2025, românii nu vor mai avea parte de ajutorul de 1.400 de lei, care îi ajuta să treacă peste iernile grele. Autoritățile spun că nu mai sunt bani.

Miile de seniori vulnerabili, din punct de vedere financiar,  primeau banii de două ori pe an, în tranșe de câte 700 de lei. Sumele veneau direct pe un card special și nu puteau fi folosite decât pentru plata facturilor. Dacă erau utilizați în alte scopuri, pierdeau ajutorul.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene spune ca nu se mai poate ocupa de  această sarcină, si că atribuția îi revine Ministerului Energiei care, la rândul său, a pasat-o la Ministerul Fondurilor Europene.

Până când ministerele vor ajunge la un consens, persoanele eligibile pot primi un ajutor de încălzire din partea autorităților locale. Suma de doar 500 de lei este maximul pe care îl poți obține. Trebuie depus, însă dosar la Direcția de Asistență Socială pentru a intra în posesia banilor.

Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri.

Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here