PARACETAMOLUL ȘI METFORMINUL AR PUTEA DISPĂREA DIN FARMACII

0
216

Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza blocajelor legislative şi administrative „persistente”, susţin producătorii de medicamente generice.

Producătorii români de medicamente generice atrag atenţia că, fără măsuri „urgente”, pacienţii vor rămâne fără acces la tratamente de bază sau vor plăti mai mult pentru ele, iar autorităţile vor pierde ocazia de a realiza optimizări bugetare semnificative în sistemul public de sănătate.

„Birocraţia nu poate justifica pierderi de vieţi sau de resurse financiare. Solicităm autorităţilor competente, Ministerul Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului, să ia măsuri pentru a modifica legislaţia, astfel încât pacienţii să aibă acces mai rapid la medicamentele generice şi biosimilare. În acest fel, resursele financiare existente vor putea fi utilizate mai eficient pentru a trata un număr cât mai mare de pacienţi. Într-un moment în care sănătatea publică este o prioritate şi în care bugetul pentru compensarea medicamentelor nu este suficient, optimizarea bugetelor prin facilitarea accesului pacienţilor la medicamente cu preţuri mai mici este o măsură necesară şi urgentă”, a declarat Simona Cocoş, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România – APMGR, potrivit unui comunicat de presă.

Conform APMGR, Directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale este „cea mai nouă lovitură” dată producătorilor de medicamente generice şi, implicit, pacienţilor, din cauză că aceasta impune taxe noi.

„Cel mai probabil, ea va avea un impact devastator asupra unor fabrici de medicamente generice 100% româneşti şi/sau asupra unor linii de producţie şi va afecta grav securitatea aprovizionării cu medicamente generice, ameninţând disponibilitatea unor medicamente critice. De pildă, ar putea duce la dispariţia Paracetamolului şi a Metforminului – cel mai frecvent medicament prescris oral pentru pacienţii cu diabet zaharat de tip 2. Ce se întâmplă, de fapt, este că această directivă impune taxe noi pentru producătorii de medicamente, care nu pot să gestioneze costurile prin majorarea preţurilor, deoarece acestea sunt strict reglementate de Ministerul Sănătăţii”, se explică în comunicat.

Astfel, afirmă APMGR, în cazul Paracetamolului, dat fiind că este un medicament cu preţ nereglementat, impactul directivei va fi o creştere a preţului cu 45% care va fi suportată integral de pacienţi.

De asemenea, în cazul Metforminului, „preţul ar trebui să crească cu 48%”, însă fiind vorba despre un medicament cu preţ reglementat de stat, „probabil va fi retras din piaţă”, nemaiputând fi sustenabil.

APMGR susţine că, în perioada 2013 – 2020, peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here