DIN 16,4 MILIOANE DE ASIGURAȚI, DOAR 6,35 MILIOANE DE ROMÂNI PLĂTESC ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

0
216

Disproporție majoră în România în privința celor care plătesc efectiv la sistemul de sănătate și cei care sunt asigurați, dar nu plătesc deloc. Îngrijorător e și numărul celor care nu sunt asigurați deloc, dar care prin efectul legii primesc în caz de urgențe îngrijiri medicale, dar tot pe banii celor care plătesc.

Realitatea arată  că în fapt cei care plătesc CASS nu prea au loc la spitale și alte facilități medicale de cei care nu plătesc. Se ajunge așadar să contribui generos (chiar și de mai multe ori) la Fondul de sănătate al statului, dar atunci când ai nevoie de servicii medicale să ajungi la clinici și spitale particulare.

Puțin peste 20 de milioane de oameni au fost înscriși pe listele medicilor de familie în 2023

Dintre ei, 3,6 milioane de români au fost neasiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi beneficiază de servicii cuprinse în pachetul minimal, tot mai extins de CNAS în ultimii ani. Aproximativ 6,3 milioane de oameni contribuie efectiv la sistemul asigurărilor sociale de sănătate prin plata contribuţiei (CASS), unii dintre ei chiar de mai multe ori pentru fiecare dintre veniturile încasate.

16,4 milioane de oameni au fost asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate în 2023.

Asiguraţii la sănătate, cu sau fără plata contribuţiei, beneficiază de serviciile medicale cuprinse în pachetul de bază, indiferent dacă şi cât au cotizat la sănătate. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate e construit pe principiul solidarităţii în constituirea şi utilizarea fondurilor: nu beneficiem de serviciile medicale condiţionaţi de valoarea contribuţiei plătite la sănătate, ci contribuim şi pentru cei care nu îşi pot permite să plătească CASS.

În total, numărul celor care plătesc CASS e de cel mult 6,35 milioane de oameni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here