DE LA 1 IANUARIE SALARIUL MINIM VA FI MAJORAT LA 4050 LEI

0
255

Salariul minim va creşte începând cu 1 ianuarie 2025 de la 3700 de lei, cât este în prezent, la 4.050 de lei.

Într-o postare pe internet, premierul Marcel Ciolacu afirmă că astfel se intră pe traseul salariului minim european.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, s-a arătat doar parţial mulţumit, aportându-se la faptul că salariul minim ar urma să acopere doar 74% din salariul mediu la nivel naţional, conform metodei de calcul aflate în dezbatere.

Majorarea salariului minim la 4.050 de lei de la 1 ianuarie înseamnă că firmele trebuie să aloce câte 350 de lei în plus pentru fiecare angajat, ceea ce reprezintă un efort financiar important în cazul companiilor mici.

Guvernul şi partenerii sociali au agreat și  menţinerea facilităţii de scutire de la plata impozitului şi contribuţiilor sociale a sumei de 300 de lei din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

4.050 de lei reprezintă 47% din salariul minim european, un prag pe care România și l-a asumat în fața instituțiilor de la Bruxelles.

Ultima majorare a salariului minim brut pe țară a fost în luna iulie, când acesta a crescut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei.

Peste 760.000 de angajați din România sunt plătiți cu salariul minim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here