După PSD Buzău, a venit și rândul liberalilor să-și anunțe candidații pentru scrutinul de pe 1 decembrie. Partidul Național Liberal a venit în fața buzoienilor cu 14 candidați, dintre care nouă se află pe lista pentru un loc la Camera Deputaților și cinci, la Senat.
După depunerea dosarelor cu cele peste 13.000 de semnături, liderul PNL Buzău, Adrian Mocanu, a declarat că se așteaptă ca liberalii să obțină, după alegerile de pe 1 decembrie, două mandate de deputat și unul de senator.
Tot marți și-au depus candidaturile și reprezentanții Partidului Mișcarea Populară Buzău, partid care, alături de USR și Forța Dreptei, face parte din Alianța Dreapta Unită. Pe lista pentru Camera Deputaților sunt 9 reprezentanți ai PMP, în frunte cu președintele organizației, Dorin Bădulescu. Pentru Senat au fost depuse 5 candidaturi. La final, liderul PMP Buzău a declarat că partidul său își dorește să aducă o schimbare în România.
Din partea PSD Buzău, la Camera Deputaților, lista este deschisă de premierul Marcel Ciolacu, urmat de actualul șef al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, deputatul Romeo Lungu și viceprimarul Oana Matache. Pe locul cinci se află Florin Ceparu, administrator public la Primăria Râmnicu Sărat. La Senat, Lucian Romașcanu, liderul PSD Buzău deschide lista de candidați, fiind urmat de către Carmen Orban, consilier de stat pe probleme de sănătate la Cabinetul premierului Ciolacu.