AU AJUNS LA SPITAL DUPĂ CE AU MÂNCAT CIUPERCI

0
256

Este sezonul ciupercilor, dar și al problemelor cauzate de consumul lor, când nu sunt cumpărate din surse autorizate. Dovadă că zeci de persoane au ajuns, în ultima săptămână, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău cu intoxicație provocată de consumul de ciuperci proaspete.

Primii pacienți au ajuns pe mâna medicilor pe 4 octombrie, iar numărul lor a ajuns, acum, la 20. Cei mai mulți dintre bolnavi sunt persoane mature, cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani. Din fericire, cei mai mulți dintre buzoienii ajunși la spital au scăpat fără complicații, cu excepția unui bărbat, bolnav cronic, care a rămas, sub supraveghere, la Terapie Intensivă.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Buzău au deschis o anchetă și au constatat că pacienții intoxicați au mâncat ciupercile, fie după ce le-au cules chiar ei din pădure, fie le-au cumpărat de pe marginea drumului ori din piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here