Toamna a venit cu dureri în gât, tuse și str[nuturi în cascadă. Sunt primele semne ale răcelilor și virozelor, care nu întârzie să apară în acest sezon. Copiii care au intrat pentru prima oară în colectivitate sunt cei mai sensibili, dar și vârstnicii cu boli cronice. O vizită la medicul de familie, încă de la primele simptome, este recomandată pentru prevenirea complicațiilor.
Răcirea bruscă a vremii a făcut ca, în fața cabinetelor medicale să se adună tot mai mulți pacienți cu semne de răceală.
Și pentru că e mai bine să previi, decât să tratezi, medicii recomandă evitarea aglomerațiilor în această perioadă, dar și cure de vitamina C și D, precum și vaccinarea antigripală și antipneumococică.
La fel de important este că părinții să nu-și trimită copiii în colectivitate atunci când sunt bolnavi. Se previne astfel și răspândirea virusurilor, dar este grăbită și vindecarea celor mici.
Câteva zile de repaus și îngrijire acasă îi pun pe copii pe picioare, fără tratamente complicate.