SĂPTĂMÂNĂ DEDICATĂ PREVENIRII GRIPEI

0
170

Prima săptămână din octombrie va fi dedicată prevenirii gripei.

Autorităţile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile non-guvernamentale şi profesionale vor organiza diferite evenimente în care vor transmite informaţii despre riscurile pe care le poate implica această boală şi despre necesitatea vaccinării.

În sezonul trecut, alerta epidemiologică privind virusul gripal a fost declarată la 1 februarie, după ce au fost înregistrate, într-o săptămână, peste 130 de mii de cazuri de infecţie respiratorie – cu aproape 36 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. 97 de oameni au murit din cauza acestui virus, până la data de 14 martie.

La fel ca și anul trecut, serul nu mai ajunge la Direcția de Sănătate Publică, pentru a fi distribuit medicilor de familie, ci se găsește exclusiv în farmacii. Pentru a beneficia de gratuitate sau compensare, o persoană trebuie mai întâi să meargă la medicul de familie să ia prescripția, după care se prezintă la farmacie, ridică serul, apoi merge înapoi la cabinet pentru a-i fi administrat.

Specialiștii recomandă vaccinarea la începutul sezonului gripal, în lunile octombrie și noiembrie, astfel încât organismul să dezvolte anticorpi până la apariția primelor cazuri de gripă.

Vaccinul poate fi achiziționat de cei dispuși să se imunizeze la prețuri cuprinse între 65 și 124 de lei, în funcție de producător, sau compensat, în baza unei prescripții din partea medicului de familie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here