MODIFICĂRI ANUNȚATE DE MINISTERUL EDUCAȚIEI, PENTRU EVALUAREA NAȚIONALĂ DE CLASA A 2-A

0
54

Din acest an, elevii de clasa a II-a vor avea la dispoziţie cu 15 minute mai mult decât au avut în anii trecuţi, de la 30 la 45 de minute ca să rezolve subiectele de la testele Evaluării Naţionale.

În acest an şcolar, Evaluarea Naţională la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se va desfăşura în perioada 13 – 30 mai anul viitor, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial.

Evaluările vor fi consemnate sub formă de punctaje ce vor putea fi echivalate cu note sau calificative trecute în catalog la cererea elevilor şi părinţilor.

Evaluarea de la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât profesorul – învăţător cu care este obişnuit.

Evaluarea elevilor de la clasele a II-a se va desfăşura în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ.

A fost modificată şi denumirea acestui test din „Matematică şi Ştiinţele Naturii” în „Matematică şi Explorarea Mediului” disciplină pe care, de altfel, elevii o învaţă la clasele primare.

O altă modificare anunţată de Ministerul Educaţiei este că la Evaluările Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, elevii vor primi punctaje în loc de coduri, iar colectarea nu va fi digitalizată.

Obiectivul acestor evaluări este de a-i obişnui pe copii cu condiţiile de examen dar și de a radiografia în ce măsură elevii au înţeles elementele prevăzute de curriculum naţional, dar şi efortul depus de învăţători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

87 + = 97