RIDICAREA PLAFONĂRII LA ENERGIE AR PUTEA ADUCE FACTURI MAI MARI

0
202

Dispariţia plafonării din energie, începând cu luna aprilie a anului viitor, ar putea veni cu facturi mai mari.

Dacă acum milioane de clienţi plătesc 68 de bani pe kWh, peste câteva luni costurile acestora ar putea fi duble. O spun experţii şi o confirmă şi autorităţile.

Piaţa trebuie să revină la mecanisme libere, în care preţul să se regleze de către piaţă. Președinte la Centrul Român de Energie Corneliu Bodea, precizează că preţul energiei ar putea depăși valoarea de 1 leu kWh, poate 1,5 lei pe kWh.

Unul din cei mai mari furnizori din piaţa de energie, PPC, fosta companie ENEL, are o ofertă de 1,23 lei/kWh

Hidroelectrica, în schimb, vine cu preţuri între 0,77 şi 0,90 lei pe kWh, în funcţie de regiune. Ceilalţi jucători încă nu au anunţat tarifele pe care le vor aplica de la anul.

Ministerul Energiei vrea ca toţi furnizorii să transmită înştiinţări către consumatori, prin care să le spună acestora care sunt preţurile pe care le vor plăti din aprilie 2025, atunci când dispare plafonarea. Şi să-i determine să vină cu oferte mai bune de preţ, pentru că sunt în prezent contracte unde preţurile ajung la 2-3 lei pe kWh.

Schema de compensare ar urma să fie prelungită şi în 2025, însă doar pentru consumatorii vulnerabili.

În plus, ar putea fi luată în calcul şi acordarea unui sprijin pentru familiile numeroase sau pentru cei care utilizează aparate medicale.

Cum Hidroelectrica ar putea rămâne furnizorul cu cel mai bun preţ şi după ce dispare plafonarea, specialiştii cred că un nou val de clienţi se va îndrepta către această companie. Cel mai mare producător de energie din România a ajuns la aproape 600.000 de clienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here