MINOR DIN BUZĂU, CĂZUT DE LA ETAJUL 4

0
375

O clipă de neatenție era să-i fie fatală unui băiețel de 4 ani din Buzău. Micuțul se afla în casă cu bunica sa, care pentru un moment l-a scăpat pe copil din ochi. A fost suficient pentru ca băiețelul să se urce pe o masă aflată lângă geam și mai apoi să pice în gol, de la aproape 10 metri. Din fericire, căderea copilului a fost atenuată de sârmele de rufe de la bloc, băiețelul prăbușindu-se pe terasa unei clădiri. Incidentul a avut loc la unul dintre blocurile din zona Concas, din municipiul Buzău.

Pompierii au ajuns la fața locului cu o autospecială de stingere dotată cu diverse echipamente de salvare, o autospecială de descarcerare, autoscară, o ambulanță SMURD și o autospecială de la Serviciul Județean de Ambulanță. Chiar dacă își revenise după cădere, micuțul a fost transportat la Spitalul Județean Buzău. Medicii au constatat că, în ciuda căzăturii, starea băiatului este stabilă, acesta având câteva leziuni la cap și picioare.

Când a aflat că băiețelul ei a căzut în gol, mama copilului a suferit un atac de panică și a fost transportată și ea la spital. Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care micuțul a ajuns să cadă de la etaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here