APEL PENTRU ROMÂNII CARE AU VIZE PENTRU STATELE UNITE ALE AMERICII

0
193

Autoritățile fac un nou apel la cei care au vize pentru Statele Unite, care pot ajuta la ridicarea vizelor pentru români. Este important ca cei care au vize tip B1 sau B2 să le reînnoiască până la data de 30 septembrie. Cu cât mai mulți, cu atât mai multe șanse ca țara noastră să poată fi acceptată în programul Visa Waiver.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, după data de 30 septembrie, Departamentul de Stat American va declanșa evaluarea ratelor de refuz pentru toate statele deja incluse în Visa Waiver sau în curs de aderare, precum este țara noastră. Iar această evaluare este ultimul criteriu tehnic pentru ca românii să poată călători în Statele Unite, fără viză, cât mai curând posibil.

Programul Visa Waiver, prin care cetățenilor români li s-ar permite să călătorească în Statele Unite fără să mai aibă nevoie de viză, ar putea exista în România dacă rata de refuz ar ajunge sub 3% până la 30 septembrie 2024, data la care se încheie anul fiscal american. Ambasada SUA la București precizează că, românii care au o viză pentru America, fie valabilă, fie care a expirat în urmă cu 48 de luni, sunt eligibili să aplice pentru reînnoirea acesteia în cursul anului 2024. Este nevoie de un număr cât mai mare de persoane pentru ca în țara noastră să fie valabil programul Visa Waiser.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here