Federația Română de Fotbal a stabilit, prin tragere la sorți, la Casa Fotbalului, meciurile din faza play-off-ului Cupei României, ediția 2024-2025.
Oarecum așteptat, având în vedere modalitatea de tragere la sorți, cele două echipe buzoiene ajunse în această fază a competiției vor avea partide diametral opuse.
Dacă Gloria Buzău va întâlni, în deplasare nou-promovata în liga a 2-a, CS Afumaţi, și este favorită certă, Metalul Buzău va juca, pe teren propriu cu Universitatea Cluj, echipă din prima ligă aflată în mare formă la început de campionat.
Cele 16 jocuri din faza play-off-ului Cupei României sunt programate în jurul datei de 28 august și vor avea loc într-o singură manșă, eliminatorie. Echipele învingătoare se vor califica în faza grupelor, unde vor intra și ultimele opt echipe din prima ligă.