“LITORALUL PENTRU TOȚI”, DE LA 1 SEPTEMBRIE

0
212

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social „Litoralul pentru toți”, desfășurat între 01-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Până acum, peste 57 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turistii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Venus.

Pachetele turistice pot fi achitate și cu carduri de vacanță.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here