PROIECTE ÎNTÂRZIATE DE UN PROCES

0
377

Centrul de monitorizare inteligentă a traficului rutier, din municipiul Buzău, funcționează de aproape 8 luni fără specialiștii necesari. Centrul doar adună datele necesare de la intersecțiile semaforizate și camerele video amplasate pe unele dintre cele mai intens circulate artere din oraș, pentru că Primăria Buzău nu poate angaja personal. La un moment dat, sistemul a fost supravegheat de un inginer adus de la București, dar nu după mult timp, acesta a lăsat iar postul liber.

Sistemul de monitorizare inteligentă a traficului funcționează fără a fi supravegheat de niciun angajat al municipalității din cauza blocării organigramei Primăriei Buzău, în urma unui proces intentat de polițiștii locali.

Primarul Constantin Toma se plânge că, tot din cauza acestui proces interminabil, un alt proiect important, cu fonduri europene, nu poate fi realizat.

Edilul spune că administrația locală se află și în imposibilitatea de a mai angaja personal, care să se ocupe de managementul societăților unde Consiliul Local Municipal este acționar majoritar. Este vorba despre Compania de Apă, Trans Bus și Urbis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here