VICTORIE LA SCOR PENTRU METALUL BUZĂU

0
349

Victorie categorică pentru Metalul Buzău, în fața fostei colege de serie din Liga a 3-a, CSM Focșani. Echipa buzoiană s-a impus, pe terenul vrâncenilor, cu 3-0, la capătul unei partide pe care au controlat-o aproape în totalitate.

Metalul a început mai bine meciul și a irosit câteva ocazii bune de a înscrie. Primul gol a venit abia în minutul 39, de la Vali Robu. Atacantul a finalizat de la 16 metri cu un șut frumos, sub bară, după un contraatac.

În a doua repriză, Metalul a preluat în totalitate controlul jocului, mai ales după eliminarea lui Dodoi de la echipa din Focșani. Buzoienii au păstrat posesia, nu au riscat, mulțumindu-se să țină formația gazdă departe de poarta lor. Contrar cursului jocului, vrâncenii puteau, totuși, egala, în minutul 71, după un corner la capătul  căruia Vișinar a reluat cu capul din șase metri, chiar pe direcția portarului. La nici două minute distanță, Metalul a mărit avantajul. Opaiț a profitat de o preluare greșită a lui Tamași, a pătruns în careu și a șutat imparabil. Scorul final a fost stabilit, în minutul 84, după o o lovitură de colț. Mingea deviată de Perju n-a putut fi respinsă de un fundaș al gazdelor, iar Alberto Olaru a împins balonul în plasă.

În urma acestei victorii, Metalul a acumulat primele trei puncte în actualul sezonul și scapă, deocamdată, de zona ultimelor clasate. Etapa următoare, buzoienii joacă pe teren propriu cu o altă nou promovată, FC Bihor, sâmbătă, de la 11.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here