FERMIERII MAI POT DEPUNE DOAR ASTĂZI CERERI PENTRU DESPĂGUBIRI

0
211

Ministerul Agriculturii a prelungit până astăzi la ora 24:00 termenul limită pentru depunerea actelor. Lipsa precipitaţiilor din acest an a afectat ireversibil culturi înfiinţate în primăvară, în special porumb şi floarea-soarelui, unde valoarea medie a pierderilor fiind de peste 200 de euro pe hectar.

Situaţia este gravă şi la culturile de grâu, orz şi rapiţă, înfiinţate toamna trecută, fiind afectate peste 300 de mii de hectare, dar valoarea medie a pagubelor depăşeşte 450 de euro la hectar.

Recent, ministrul de resort Florin Barbu l-a înştiinţat despre situaţia critică pe comisarul european pentru agricultură, iar acum 10 zile a solicitat oficial Comisiei Europene să aprobe de urgenţă compensaţii pentru fermierii români.

Bugetul total este de 75 de milioane de euro pentru culturile înfiinţate toamna trecută, iar partea română consideră că se impune ca întreaga suma să poată fi achitată în baza unui singur act juridic comunitar, care să cuprindă surse de finanţare, atât din partea Uniunii Europene, cât şi ajutoare naţionale suplimentare.

Potrivit datelor din procesele de constatare a pagubelor, acordarea unei compensări de maxim 200 de euro la hectar, ceea ce reprezintă 43% din valoarea medie unitară a pierderilor, nu reprezintă o supracompensare pentru producători sau o denaturare a pieţei – mai susţine Ministerul român al Agriculturii în documentul trimis comisarului european de resort.

Potrivit autorităților, suprafaţa agricolă afectată depăşeşte două milioane de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =