POLIȚIȘTI ÎN STRADĂ, ÎN MINIVACANȚA DE SFÂNTA MARIA

0
240

160 de poliţişti buzoieni vor fi în stradă în aceste zile, în tot județul, și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute pe timpul minivacanței de Sfânta Maria. Cei mai mulți polițiști care vor fi mobilizați în această perioadă sunt din structurile de ordine publică şi rutieră. Alături de aceștia, sunt angrenați și polițişti de la alte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Poliţiştii de la Rutieră vor fi mobilizați pe căile de acces spre lăcaşurile de cult, pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii accidentelor rutiere. În acţiunile desfăşurate, vor fi utilizate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele unităţilor de poliţie rutieră.

De asemenea, în acest zile polițiștii buzoieni vor sta cu ochii și pe cei tentați să vândă sau să consume droguri.

Poliștii recomandă buzoienilor să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112, dacă sunt martorii sau victimele unei infracțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here