Mai multe piese din lemn, vechi de sute de ani, aflate în colecțiile Muzeului Județean Buzău, vor fi trimise la un laborator specializat pentru a fi restaurate.
Este vorba despre Laboratorul Zonal de Restaurare din Suceava unde obiectele vor trece printr-un lung șir de lucrări de reconstituire. Printre capodoperele de lemn care au fost trimise la restaurare se află o coloană din lemn, decorată în stil brâncovenesc, ce provine de la fosta mănăstire Berca. De asemenea, experții din Suceava vor reface cu migală și două piese de mobilier ce au aparținut marelui poet buzoian Vasile Voiculescu.
Potrivit reprezentanților Muzeului Județean, piesele ar urma să se reîntoarcă la Buzău, pentru a fi din nou expuse publicului, către sfârșitul acestui an sau cel târziu prima jumătate a anului viitor.