ÎN ROMÂNIA SUNT DIAGNOSTICATE CU CANCER PULMONAR, ANUAL, PESTE 11 000 DE PERSOANE

0
389

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer lansează un apel la acţiune pentru prevenţie şi diagnostic precoce, iar pe profesioniştii din sănătate îi îndeamnă să se implice activ în educarea şi sensibilizarea populaţiei, mai ales în ceea ce priveşte cancerul pulmonar.

Peste 11 mii de români – cei mai mulţi bărbaţi – sunt diagnosticaţi în fiecare an cu această afecţiune gravă, care provoacă la noi în ţară moartea a mai bine de 10 mii de oameni anual.

În prezent, trei din patru pacienţi sunt diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii.

Reprezentanţii pacienţilor mai atrag atenţia că din ce în ce mai multe femei sunt diagnosticate cu cancer pulmonar: creşterea este de aproape 17%, conform datelor din 2022 comparativ cu cele din 2018, iar estimările Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că până în 2040 incidenţa cancerului pulmonar va creşte cu peste 10% în România, atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor.

Datele statistice actuale arată că o persoană din 20 va face cancer pulmonar, dacă are peste 65 de ani, iar, atunci când vine vorba despre acest risc, raportat la întreaga viaţă, unul din 16 oameni va fi diagnosticat cu cancer pulmonar.

Riscul este dat de fumatul zilnic a 20 de ţigări timp de minim 20 de ani, dacă fumătorul a depăşit vârsta de 55 de ani, iar acest risc se menţine până la 15 ani după abandonarea fumatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here