Buzăul ar putea fi printre primele județe din țară care va beneficia de un centru regional de colectare a legumelor și fructelor. Este anunțul făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în timpul vizitei, de la finalul săptămânii trecute, la o fermă de porci din Săhăteni. Buzăul se află printre primele 6 județe care ar urma să beneficieze de această investiție grație numărului mare de cultivatori de roșii înscriși în programul Tomata: peste 900 de producători agricoli. Centrul ar urma să fie construit pe un teren din comuna Mihăilești, aproape de Drumul European 85. Potrivit ministrului Agriculturii, proiectul de la Buzău a ajuns la etapa licitației.
Demersul de realizare a acestui centru de colectare este extrem de necesar, pe de o parte, pentru legumicultori, care vor beneficia de facilități moderne pentru a-si păstra și valorifica produsele agricole în cele mai bune condiții, iar pe de altă parte, pentru consumatori, care vor avea astfel acces la produse proaspete și de calitate.
Centrul de colectare din Buzău ar urma să aibă o capacitate de 3.000 de metri pătrați, dintre care 2.000 ar urma să beneficieze de temperatură controlată, condiții ce vor permite păstrarea legumelor și a fructelor în stare proaspătă timp de o lună de zile. Potrivit proiectului, acest centru va avea patru benzi de sortare, inclusiv dotări pentru ambalare și etichetare și un centru de testare al produselor, va funcționa în regim de independență energetică, iar livrările se vor face în baza parteneriatelor cu marile rețele comerciale. Finanțarea proiectului este asigurată prin bugetul Casei Române de Comerț Agroalimentar – Unirea SA.