U.P.U. BUZĂU, INAUGURATĂ ÎN TOAMNĂ

0
383

Noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău ar putea fi inaugurată la începutul lunii octombrie a acestui an. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a declarat că deși lucrările sunt finalizate şi toate funcţiunile tehnice şi medicale ar putea fi îndeplinite, deschiderea noii secții a UPU depinde de evaluarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Deși evaluările pompierilor s-au încheiat, reprezentanții ISU Buzău au anunțat că în perioada imediat următoare se vor întocmi ultimele documente.

Noua Unitate de Primiri Urgențe a fost construită printr-o investiţie de cinci milioane de euro, iar la acest moment este utilată cu aparatură medicală de ultimă generaţie şi dotări de înaltă calitate. Extinderea UPU Buzău a implicat construirea unui nou corp de clădire, cu subsol și parter, paralel cu actualul imobil.

Suprafața totală a fost extinsă la peste 1.000 de metri pătrați la parter și aproape 1.000 de metri pătrați la subsol, unde a fost amenajată o parcare de 800 de metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 42 = 48